Gigi Becali a vorbit despre perioada în care Mihai Stoica era la Steaua și i-a lăudat acestuia aptitudinile extraordinare de bun conducător. Patronul Stelei spune că după plecarea lui Meme, Argăseală nu a putut deveni un bun înlocuitor pentru actualul manager general al Unirii Urziceni.
„Mihai Stoica avea o mare calitate, el avea o relație foarte bună cu jucătorii. Dar la ce situație e acum la Steaua, nici măcar el nu o mai scotea la capăt. Vali Argăseală… el încearcă, dar nu prea poate face nimic. El nu are nicio vină, el doar execută ordinele mele”, a spus Becali la gsptv. Constantin Zotta l-a completat apoi pe Becali, spunând că Mihai Stoica și Valeriu Argăseală formau o echipă foarte bună în Ghencea. „Mihai Stoica este un băiat șmecher, avea, într-adevăr, o relație foarte bună cu jucătorii, dar el beneficia și de acest Vali Argăseală, care se ocupa de toate celelalte probleme administrative”, a spus și Zotta.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER